vineri, 29 noiembrie 2013

Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc - Despre Antihrist


Despre Antihrist

Există o discuţie actualmente cu 666, cu spaima asta mare că s-a născut Antihristul. Şi i-am spus unuia Vezi-ţi, domnule, de treabă că are şi el o viaţă de om, nu e divinitate... Nu trebuie să daţi atenţie, dar nici să fim nepăsători. E vizibil începutul pe plan moral, mai ales, este foarte aproape de 666. 

Nici o primejdie nu e atât de mare atât timp cât stai în picioare, atât cât timp cât te închini la Hristos cu toată inima şi smerenia. Acest Antihrist, când va veni, va veni pe un teren pregătit şi prin oameni care lucrează acum. Dar tu trăieşte momentul. Cine trăieşte momentul salvează trecutul şi cucereşte viitorul. Şi ne va păzi harul lui Dumnezeu şi într-o împrejurare grea.

În ce priveşte buletinele de care se face caz, nu trebuie să vă temeţi. Luaţi buletinele şi mergeţi mai departe. Acest Antihrist, dacă ne-am găsi în faţa lui – nu eşti vinovat dacă nu-l accepţi. Când îl accepţi îţi pune pecetea. Dar nu primeşti. Tu porţi Crucea. Dacă eşti creştin, eşti creştin până la capăt, indiferent ce s-ar întâmpla.

Dracul dacă ar fi, nu Antihristul, nu trebuie să te temi. Tu să fii omul lui Hristos absolut. Dracul nu se poate pecetlui pe buletin. Orice semne ar fi pe mărfuri, folosiţi-le, nu vă temeţi. Vei fi vinovat când vei consimţi tu lepădarea, nu că ai pus mâna pe o hârtie pe care scrie „lepădat de Hristos”.

Trebuie să vă temeţi de viaţa împătimită, că nu te prezinţi la Judecată cu buletinul, te prezinţi cu inima ta curată în ce priveşte viaţa în Hristos. Buletinul este un mijloc de a circula în ce priveşte civilizaţia, ca să nu te oprească poliţia. Sfinţii Părinţi tâlcuiesc această cifră, 666, astfel:

Primul 6 reprezintă cruzimea fără nici un pic de milă – un tată a tăiat capul fetiţei lui, care luase nota zece la şcoală.
Al doilea 6, curvia fără nici o raţiune. De exemplu, mi-a spus cineva că în Belgia este oficializat să poată trăi tata cu fiica.
Al treilea 6, lipsa de credinţă – un parlamentar a dat vot de blam, pentru a introduce religia în şcoală, zicând: „De asta ne arde nouă acum?”
666 adunate ca simple unităţi ne dă 18.

Dar putem spune şi cum ne convine nouă, creştinilor:
9+9=18, nouă cete pe pământ: arhierei, preoţi şi diaconi; monahi, creştini şi nebotezaţi; animale şi peşti, vegetaţie şi minerale.

9 cete în cer: Serafimi, Heruvimi, Tronuri; Domnii, Puteri şi Stăpânii; Începătorii, Arhangheli şi Îngeri.
666 angajează întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Acest Antihrist vrea să cucerească şi cerul, nu se mulţumeşte numai cu pământul, dacă a zis că el este Dumnezeu.


Dezobişnuiţi-vă de ideea că vremurile noastre ar fi mai deosebite. Nu! Zilele noastre sunt zilele Apostolilor. Întotdeauna au fost greutăţi şi suferinţe. Pentru că mântuirea noastră se săvârşeşte pentru fiecare dintre noi pe cruce în suferinţă.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Orice comentariu în discordanță cu Regulamentul blogului nu va fi aprobat !