În cuprinsul acestei
lucrări s-a încercat surprinderea, în sens comparativ şi analitic, a trei mişcări
de maximă importanţă pentru istoria religioasă a omenirii, observând aspectele
care le separă sau punctele în care pare că se întâlnesc, din dorinţa de a
preciza, cu mai multă fermitate şi precizie, sensul ascezei şi misticii
creştine şi raportul acesteia cu sistemele mistice similare ale altor religii.
Astfel, am observat
faptul că asceza creştină este o cale luminată de raţiune şi de credinţă, de
rugăciune şi de ajutorul lui Dumnezeu, o cale de-a lungul căreia firea umană se
curăţă de păcate. În acest sens, îndrumătorii duhovniceşti acordă o mare
importanţă pocăinţei, ca premergătoare a ascezei, rugăciunea lui Iisus fiind o
rugăciune specifică pocăinţei.
Pocăinţa deţine un rol
capital şi permanent în spiritualitatea creştină, ea înseamnă nu numai
regretarea trecutului, ci şi transformare totală, înnoirea modului de a ne
raporta la Dumnezeu. Prin urmare, pocăinţa nu este un acces de remuşcări şi
autocompătimire, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe
Sfânta Treime
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu