Astăzi se împlinesc 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei și Maramureșului cu Regatul Român la Alba-Iulia, un moment istoric fundamental pentru evoluția României moderne.
Reflectând la semnificațiile acestui eveniment, acest moment în care s-a scris una dintre cele mai importante pagini ale istoriei noastre moderne, putem înțelege că Marea Unire nu a fost numai opera unor politicieni vizionări, ci rezultatul voinței unei națiuni întregi:
- 1 decembrie 1918 reprezentând împlinirea unui ideal istoric.
- concretizarea visului mai multor generații de români! Dincolo de simbolistica sa.
- Marea Unire a deschis calea către consolidarea economică a României și a fost un pas esențial pentru maturizarea instituțiilor democratice ale statului.
Sărbătorirea Zilei Naționale este în același timp și un prilej de reflecție, când trebuie să rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român unitar: credința, corectitudinea, respectul pentru lege și solidaritatea.
Să nu uităm că o națiune unită este fundația unui stat puternic și fără implicarea activă a cetățenilor în societate, fără determinare, nu putem avea o Românie puternică, o țara demnă și prospera.
duminică, 1 decembrie 2013
Romania creștină ortodoxă
Publicat de
Unknown
la
13:19
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce ai mai citit
-
Biblioteca Ortodoxă 50 gb ( Carti, audio, video, imagini si reviste ) 1000 de intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca.pdf ...
-
Confuzia religioasa care domneste in zilele noastre este mai mare ca oricand! O explicatie o constituie inmultirea falsurilor spirituale l...
-
Comunicând cu mai mulți confrați ortodocși, am observat că această grupare, ”Martorii lui Iehova”, umblă prin orașe din România, împărțind p...
-
Contactează-ne prin intermediul unui comentariu ce va necesita aprobare folosind unul din cele trei modele prezentate mai jos. * Sugestii...
-
1. Fără reclame Sunt interzise mesajele publicitare de orice fel trimise pe blog prin comentarii sau nume, acestea nu vor fi aprobat...
Cuprins
-
▼
2013
(26)
-
▼
decembrie
(13)
- Vremuri tulburi, la limita dintre toleranţă şi înş...
- Va rugam din tot sufletul : NU VA SPERIATI si NU V...
- Sectele vor merge în iad cu Biblia în mână
- Dezbatere între ortodocși și baptiști
- Ne vorbește Părintele Arsenie Boca despre dragoste
- Biblia Ortodoxă vs. Biblia sectantă
- Sfintele Moaste ale Părintelui Gheorghe Calciu
- Teoria ce demonstrează existența lui Dumnezeu
- Rugăciunea, salvarea din gheenă
- Sfantul Nicolae - La multi ani iubiti frati !
- Deznădejdea este motorul nădejdii
- Isihasm, Kabbala, Yoga - Comparaţii, analize şi in...
- Romania creștină ortodoxă
-
▼
decembrie
(13)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu