miercuri, 27 noiembrie 2013

Cuvântul lui Dumnezeu - Biblia sau Sfânta Scriptură

Înainte de a începe acest mic articol, să ne rugăm fraților !

Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neînserată a cunoştinţei dumnezeirii Tale şi deschide ochii cugetului nostru spre cunoaşterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi şi frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupeşti cu totul călcându-le, viaţă duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându-le şi făcându-le. Că Tu eşti luminarea şi sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, deschide ochii şi urechile inimii mele ca să aud cuvintele Tale şi să înţeleg şi să fac voia Ta, Doamne, că nemernic sunt eu pe pământ. Nu ascunde de la mine poruncile Tale, ci deschide ochii mei ca să înţeleg măririle din Legea Ta. Căci către Tine nădăjduiesc Dumnezeul meu, că Tu îmi vei lumina inima. Amin. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Oamenii simt nevoia să comunice cu Dumnezeu mai mult ca niciodată și nu știu exact unde să caute și cum să se adreseze Domnului. Întotdeauna trebuie să muncim pentru a culege roadele, căci ”radacinile învățăturii sunt amare, dar roadele ei sunt dulci”. Pe această cale vă voi oferii Biblia Ortodoxă sub forma Vechiului și Noului Testament în format PDF. 
  
Înainte de a citi din Sfintele Scripturi, rostiți cu evlavie și frică de Dumnezeu rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur și rugăciunea Sfântului Isaac Sirul, căci voi astfel vă adresați Domnului, iar mai apoi citind, Domnul se adresează vouă ! 

Biblia este cea mai cumpărată și citită carte din toate timpurile, nu ar trebuii să lipsească din casele voastre, dacă nu aveți una și sunteți insetați de cuvintele lui Dumnezeu o puteți descărca de mai jos prin doua click-uri ! Dacă voi aveți Sfânta Scriptură, dar un cunoscut nu o are, îi puteți prezenta această alternativă rapidă !


   Doamne, dă-mi să primesc simţirea puterii celei din cuvintele Scripturii. Amin. (Sf. Isaac Sirul)


”Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( I Tesaloniceni 5: 16, 17, 18 )



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Orice comentariu în discordanță cu Regulamentul blogului nu va fi aprobat !