sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Scopul misiunii

 "Misiunea este reflecția vieții religioase într-o biserică. O biserică fără activitate misionară este o biserică inactivă, ca să nu spun mai mult (...) Așa fiind, studiul îndrumărilor misionare este foarte important, iar știința misionară devine o știință hotărâtoare mai cu seamă pentru aceia care vor fi viitori preoți și care prin însăși definiția preoției sunt chemați să fie misionari".
 
 În viziunea ortodoxă, scopul misiunii creștine nu putea fi altul decât evanghelizarea lumii și clădirea Bisericii lui Hristos. Studiul misiunii îndemnă, prin urmare, la "convertirea necreștinilor și necredincioșilor și aducerea la adevărata credință a ereticilor, sectanților și schismaticilor, precum și lupta contra relelor sociale".

 După cum vedeți, trăim zilele de pe urmă și realmente nu mai putem da înapoi, trăim într-o Biserică luptătoare și trebuie ca ostași ai Domnului să păzim "adevărul", credința cea adevărată. Lumea e într-o continuă schimbare în rău, noi trebuie să fim "blânzi ca mieii și înțelepți ca șerpii", astfel vom biruii fiara sfârșitului.
  
 Mass-media, este defapt înrobirea maselor de oameni ce își găsesc alinarea în aceste deșertăciuni, noi acum prin acest blog încercam să scoatem în evidență valorile morale creștine în acest spațiu ce sugrumă spiritul, iar apoi să purificăm gândirea.
  
 Obiectivele noastre sunt  "convertirea necreștinilor și necredincioșilor și aducerea la adevărată credința a ereticilor, sectanților și schismaticilor, precum și lupta contra relelor sociale". Cine dorește să ni se alăture îl invit să ne urmărească și dacă dorește să se implice îl poftesc la secțiunea "Contactează-ne" cu sfaturi și sugestii !
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Orice comentariu în discordanță cu Regulamentul blogului nu va fi aprobat !